contact ProSD.com - publicitate online & web hosting

     Melcul este un animal vegetarian polifag, iar această posibilitate a sa de a se adapta la diferite regimuri alimentare este o consecinţă directă a vitezei sale reduse de deplasare comparativ cu alte animale care deplasându-se mai rapid îşi pot permite să aleagă din vegetaţie doar speciile de plante preferate.

    Pentru a înţelege mai bine particularităţile nutriţiei melcilor trebuie menţionat de la bun început unele aspecte. Aparatul digestiv al gasteropodelor este foarte simplu, fiind alcătuit din două tipuri de celule: celule ciliate şi celule cu microvili, astfel încât randamentul de transformare al furajului în carne este redus faţă de mamifere: pentru a avea un spor de greutate de 100 g melcul trebuie să consume un kilogram de furaje.

     Trebuie menţionat că sezonul lor de hrănire este cuprins în intervalul Aprilie-Octombrie (sau poate varia în funcţie de conditiile climatice locale), cu o perioadă de odihnă în timpul verii pe parcursul diapauzei. În cadrul creşterii dirijate a melcilor prin stropirea vegetaţiei se urmăreşte înlăturarea acestei perioade de inactivitate din ciclul de viaţă al melcului astfel încât melcul să ajungă la dimensiunea standard de valorificare cât mai repede cu putinţă.

      Activitatea de hrănire depinde de vreme, şi nu este obligatoriu ca melcii să se hrănească în fiecare zi. Stropirea de seară pe vreme uscată încurajează; hrănirea, întrucât umiditatea facilitează deplasarea melcilor.

Cu cât dimensiunile animalului sunt mai mari, cu atât va fi mai ridicată cantitatea de hrană de care melcul are nevoie.      În consecinţă, în majoritatea crescătoriilor pentru carne, animalele crescute sunt sacrificate înainte de a ajunge la mărimea lor maximă. Acest lucru nu este posibil în cazul mai multor specii de melci, întrucât primul criteriu avut în vedere în momentul vânzării este prezenţa bureletului paleal şi nu dimensiunea melcului.

     În creşterea melcilor trebuie acordată o atenţie deosebită alimentaţiei adecvate care să permită atingerea dimensiunilor optime pentru livrare şi a maturităţii sexuale, pentru a se reproduce.

      Tehnologia creşterii melcilor în ciclu biologic complet în aer liber presupune creşterea acestora pe straturi cu vegetaţie astfel încât este necesară o cunoştere prealabilă a preferinţelor alimentare ale melcilor.

Când este liber în natură melcul consumă cu precădere plantele proaspete, cu suprafaţă foliară mare şi conţinut ridicat de apă. Plantele la care melcul apelează în ultimul caz sunt gramineele, întrucât în structura acestor plante siliciul se găseşte în cantitate mai mare decât calciul; în plus frunzele gramineelor sunt greu de mestecat iar prin forma lor îngustă îngreunează accesul melcilor la ele. Numai în lipsa absolută a plantelor preferate şi după o îndelungată abstinenţă melcul va consuma plantele tari, coriacee şi filiforme.

     Plantele cu care se hrăneşte melcul în natură prezintă o compoziţie chimică bogată în săruri minerale (în special carbonaţi, nitraţi, cloruri şi fosfaţi) folosite pentru formarea cochiliei, a operculului şi pentru alte necesităţi fiziologice.