Printre plantele consumate de melci amintim: fructele şi frunzele de măr, caisele, anghinarea (o favorită), ochiul-boului, fasolea, mazărea, orzoaica, merişorul de California, aproape orice varietate de varză, muşetelul, garoafele, morcovul (rădăcina), conopida, ţelina, citricele, trifoiul, coltunaşii, crizantemele, castraveţii (o hrană favorită), păpădia, pintenul cocoşului, prazul, salatele (printre preferate), crinii, magnolia, frasinul de munte, dudele, urzicile, boabele de zârnă, ovăzul, ceapa verde, panseluţa, pătrunjelul (rădăcina), perele coapte, piersicile, mazărea, petuniile, perele, cartofii (cruzi sau copţi), dovleceii, ridichile, trandafirii, spanacul, scaieţii, tomatele, napii, rapiţa şi grâul.
De regulă melcii preferă plantele şi fructele zemoase în locul celor cu consistenţă mai fermă. Nu le plac şi adeseori resping plantele cu "păr" pe ele, pe cele cu spini şi plantele care emană un miros puternic (florile cultivate). Deasemenea nu consumă plantele cu conţinut ridicat de alcaloizi precum macul, cumăfaia, etc.. Datorită prezenţei celulazei la nivelul hepatopancreasului melcii sun capabili ca în condiţii extreme să se hrănească chiar şi cu lemn sau carton; astfel au fost menţionate cazuri când melcii au ros cartonul şi au evadat din cutiile în care au fost ţinuţi.
În alegerea plantelor furajere care se vor folosi pentru înfiinţarea culturilor pe care se vor dezvolta melcii trebuie să se ţină cont de următoarele criterii:
- vegetaţia trebuie să asigure melcilor o alimentaţie adecvată din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
- să aibă o suprafaţă foliară mare oferind melcilor o protecţie eficientă contra razelor soarelui şi precipitaţiilor;
- să asigure melcilor posibilitatea de a-şi găsi adăpost (urcând pe plantă) când umiditatea solului este excesivă
- să contribuie prin suprafaţa mare a rădăcinilor la creşterea suprafeţei afânate a solului pe care se dezvoltă melcii
În plus o vegetaţie adecvată trebuie să favorizeze descompunere ecologică a dejecţiilor contribuind la menţinerea igienei pe raza fermei de melci.
Conform site-ului oficial al Institutului Internaţional de Helicicultură din Cherasco, Italia (www.lumache-elici.com), în cadrul tehnologiei de creştere a melcilor în ciclu biologic complet în sistem italian, alimentaţia melcilor include trei categorii de plante, al căror scop este bine precizat:
- plante utilizate pentru hrănire: sfeclă, rapiţă de ulei, cicoare, floarea soarelui, amestec de salate, topinamburul
- plante cu rol de protecţie în timpul iernii şi verii: trifoiul alb, trifoiul pitic
- plante care au simultan atât rol nutritiv cât şi protector: anghinarea (folosită în special în centrul şi sudul Italiei), păpădia
Plantele semănate corect produc o masă vegetativă de bună calitate şi creează un mediu natural propice desfăşurării ciclului biologic al melcilor în condiţii optime.
|
La culturile furajere pentru melci se aplică tehnica semănatului în rânduri, care dă posibilitatea melcilor ca pe un spaţiu lat de 3-4 m să găsească mai multe specii de plante cultivate. Acest fapt evită pierderile suplimentare de energie şi implicit diminuarea masei corporale a melcului în creştere cauzate de eforturile depuse în căutarea hranei.
Ferma se organizează pe straturi care nu trebuie să fie mai late de 3,5 - 4 m şi mai lungi de 45-50 m.
|
Astfel se evită supraaglomaerarea moluştelor de-a lungul plaselor de Helitex, facilitându-se în acelaşi timp hrănirea şi deplasarea melcilor.
Se disting două tipuri ţarcuri: ţarcuri de reproducere şi ţarcuri de îngrăşare, care se deosebesc între ele prin structura vegetaţiei cultivate.
În parcelele de reproducţie se seamănă în benzi longitudinale următoarele culturi, funcţie de climat. În zonele cu clima temperat continentală structura vegetaţiei în cazul uni strat cu lăţime de 4,00 m este următoarea: lângă plasele Helitex două benzi late fiecare de 0,30 m de trifoi (0,30 + 0,30 = 0,60 m), 1,20 m cu amestec de cicoare, 1,00 m cu floarea soarelui (pe mijlocul parcelei) şi 1,20 m amestec de rapiţă şi sfeclă. În zonele cu climă mediteraneană strucura vegetaţiei este aceeaşi cu singura diferenţă că zona centrală este ocupată de două straturi de anghinare.
|
Momentul optim al semănatului este apreciat a fi primăvara devreme, pentru a se obţine până în luna mai masa vegetativă capabilă să hrănească melcii şi să-i ocrotească de acţiunea radiaţiilor ultraviolete. Semănatul târziu a culturilor furajere amână introducerea melcilor pentru producţie pentru luna iunie, când temperaturile înalte determină o hrănire mai lentă. În straturile de creştere se cultivă un amestec între rapiţă de ulei şi sfeclă.
|
Această diferenţă de structură a vegetaţiei straturilor cu diferite destinaţii are la bază motive obiective. Dacă în straturile de reproducţie se urmăreşte crearea unui mediu propice pentru reproducători urmărindu-se prin cultivarea unei game variate de plante, asigurarea unei hrane cât mai variate astfel încât melcii să fie nevoiţi să se deplaseze cât mai puţin pentru a se hrăni, conservându-şi energia pentru a se reproduce (proces care presupune un consum ridicat de energie) în condiţiile în care se realizează şi o protecţie eficientă împotriva agenţilor nefavorabili de mediu (precipitaţii excesive, căldură excesivă, etc.) prin folosirea plantelor cu suprafaţă foliară mare (floarea soarelui, diferite crucifere), structura straturilor de creştere (amestec de rapiţă de ulei şi sfeclă) are drept scop realizarea unei îngrăşării rapide a melcilor, astfel încât aceştia să atingă cât mai rapid la greutatea optimă de valorificare.
