Asigurarea unei protecţii eficiente pe timpul iernii este un deziderat vital pentru reuşita heliciculturii la noi, în cazul speciei
Helix aspersa. Pentru a înţelege problemele adaptării trebuie mai întâi făcute câteva precizări.
|
Este un melc adaptabil care se acomodează uşor condiţiilor de cultură în ciclu biologic complet şi este singura specie care se poate adapta şi la condiţiile de creştere în spaţii închise. Această specie are un instinct teritorial bine dezvoltat, motiv pentru care acomadarea speciei la noile condiţii de mediu presune nu doar depăşirea cu bine a condiţiilor din timpul iernii ci şi crearea unei mătci adaptate la condiţiile de la noi si specific la mediul local. În acest context doar prima generaţie de pui va fi adaptată parţial noilor condiţii de mediu urmând ca în mod normal generaţiile care rezultă în continuare să nu mai prezinte probleme de aclimatizare.
|
Creşterea intensivă a melcilor presupune introducerea melcului într-un mediu antropizat, întrucât în acest caz spre deosebire de condiţiile de viaţă din natură, omul intervine efectiv în controlul calităţii şi cantităţii hranei, a unor parametrii de mediu (ex: umiditatea este asigurată artificial cu ajutorul sistemului de irigaţii, astfel încât melcul să depăşească perioada de estivaţie naturală care conduce la o creştere a perioadei necesare ajungerii la parametrii de livrare, ca urmare a încetinirii proceselor metabolice ale melcului pe parcursul acestui proces), în controlul dăunătorilor (prin combatere preferabil ecologică şi respectarea unor norme stricte de igienă pe suprafaţa fermei) context în care asigurarea unei protecţii suplimentare în timpul iernii, în cazul în care este necesar poate fi privită ca un act normal.
Intrarea melcului în hibernare este indusă de doi factori:
- temperatura exterioară
- durata zilei-lumină (fotoperioada)
Scăderea rapidă a temperaturii solului, scădere care anunţă iminenta venire a iernii coroborată cu reducerea fotoperioadei din timpul toamnei, determină melcul să sintetizeze pe parcursul a 4-5 zile o epifragmă calcaroasă rezistentă, acoperită la exterior şi la interior cu câte o membrană fină, dublată uneori mai în interior de o altă membrană cu scopul de a asigura o mai bună izolare termică a corpului melcului pe perioada iernii; această stare metabolică este cunoscută sub denumirea de somn de iarnă sau hibernare, iar procesul de sinteză a epifragmului căpăcire, şi mai rar operculare. În cazul speciei
H. Pomatia epifragmul este mai gros şi calcaros în timp ce la
Helix aspersa este mai subţire şi membranos.
În vederea asigurării unei treceri bune a melcilor peste iarnă trebuie în primul rând ca ei să fie pregătiţi din punct fiziologic pentru această etapă. Acest lucru presupune stocarea la nivelul hepatopancreasului a unei cantităţi suficiente de rezerve de hrană ( mai ales) sub formă de lipide. În vederea realizării acestui deziderat este necesară ntroducerea treptată a unei supliment având la bază furaje bogate în proteine şi mai ales lipide (făinuri vegetale, şrot floare, amestecuri morcovi + făinuri, etc.) începând de la începutul lunii octombrie.
Cum poate fi recunoscut un melc aflat în stare fiziologică optimă pentru intrarea în iarnă?
- epifragmul este ferm, convex şi inserat cât mai aproape de deschiderea cochiliei
- cu cât epifragmul este localizat mai spre interiorul cochilie cu atât rezervele de hrană sunt mai sărăce existând riscul ca variaţiile termice din timpul perioadei de de hibernare să determine consumarea rapidă a acestor rezerve, epuizarea melcului şi în final moartea lui.
